ma mutai pe wordpress. iaca aici.

i just looove globalization! and advertising..:D vive la musique du monde!

http://www.youtube.com/watch?v=aHA_S48KRrI

mi-e frica de dan diaconescu

mi-e frica de alegeri. pana acum 3 minute ma distra la modul reflexiv si contemplativ ce se intampla zilele astea la noi in tara. am convingerea personala ca ce se intampla e instrumentat cu ajutorul sau la indemnul unor forte externe scenei politice romanesti, iar cei pe care ii vedem deocamdata la TV  sunt doar pioni (cu stirea lor sau fara). si urmaream la tv protestele, comentariile diverselor televiziuni, manipularea intr-o directie sau alta, mai subtila sau mai grosiera, care transpare din ce se intampla. poporul roman e zilele astea ca un rebel fara cauza. ei bine, mi-e frica de cauzele-aberatii care pot aparea, dincolo de cele "pregatite"... am vazut ca partidul poporului a facut un soi de manifestatie "in doors", asemanatoare cu o slujba a vreunui vindecator american sarlatan. dan diaconescu e un un soi de william hearst la o scara meschina, diabolic si rudimentar. il respect si imi repugna, in acelasi timp, pentru ca a stiut sa faca bani din prostia si mizeria omeneasca. nu ma tem ca ar vota lumea cu el, suficient cat sa castige eventuale alegeri care ar avea loc maine. nu cred ca suntem atat de microcefali.  ma tem insa ca, de teama sa nu castige PP, lumea va vota cu oricine altcineva actualmente existent. singura chestie care ma "linisteste" nitel este ca, tot in convingerea mea personala, se "pregateste" o alternativa politica nou nouta, construita special pentru acest moment, care moment la randul sau a fost construit sa dea jos actuala putere. spre interesul nostru, al poporului, sau nu, nu stiu ce sa zic. nu stiu cat de patrioti si realisti sunt actualii si potentialii (ma refer mai ales la cei care stau in penumbra, inca) nostri conducatori. e clar ca traim vremuri interesante, e clar ca actuala putere si-a pierdut mult din sustinerea externa pe care o avea. sunt curioasa, insa: cat de patrioti sunt acesti potentiali alternativi care (sper eu) exista? sper ca cei care, din afara si dinauntrul tarii, pregatesc sau exerseaza schimbarea actualei puteri, sa aiba, macar, tot tacamul pregatit: nici actualii, nici fostii nu sunt mai breji, asta e clar. atunci, incotro? cine? ar fi aproape providential sa apara din pamant o forta noua, in acelasi timp capabila sa ia voturi si sa conduca tara noastra. iar in providenta nu cred. doar in aparenta ei..:). astept cu maxima curiozitate ce fatza va avea "providenta". iar pana atunci, mai am accese de angoasa semi-amuzate cu d-alde dan diaconescu sau gen...

victorian age

i'm in a victorian period: i've come to this conclusion: basically, i deserve to get no less than i am fully capable and willing to give: genuine and intense passion and devotion. it doesn't work any other way. if, intelectually, i can manage to get that myself to myself, if, spiritually, i sometimes pendulate between various aspects of - actually - a same kind of different as me, my soul needs that kind of relating to alterity:  genuine and intense passion and devotion. the beauty of it is that it has such an integrating power, that it can nourish the whole and be nourished by it. the ugly part of it is that, unlike the other two, it cannot really function  in solitude. other than that, victorian style is one of my favourite ;)... - even if i consider myself a surrealist punck rocker, deep down inside :)) - it has so much grace and elegance... (although it is not approachable on a daily basis... it is pretty expensive and pretentious). but clothes and accesories aside, i am truly a modern victorian girl. and i think every one of us is.:P

indigestie

am o indigestie mentala. e sezonul indigestiilor "de matz". io am una "de creier". este exact precum cea de matz, numai ca mintea sufera, nu burta. adica: se intampla dureri, crampe, bolboroseli incoerente in creieru-mi. si partea naspa, ca la orice indigestie serioasa, este ca nici sa "ies" nu prea poci, desi sunt in plin razboi cu ce e inauntru. cel mult niste cugetari-simtiri-trairi flatulate neconvingator. precum aceasta de fata. imi cer scuze pentru ideea scabroasa, oarecum, si nesfarsit egoista. probabil ca o sa sterg aceasta postare. dar, tot ca la o indigestie de matz, sa flatulezi mai usureaza nitel chinul. so, here i go :)) sa beau niste ceai de musetel? bagai clasici germani pana acum (muzica). degeaba. wagner e nebun. nu ma arunc la menta, ca e riscant, dau in alte alea. bach e prea aseptic. tre sa se intample ceva, ca de plans nu e cazul.sunt prea deshidratata, deja. si am o greata de numa numa. asta e cel mai urat. greata persista. o greata mentala. cum as putea descrise in cuvinte asta? dat fiind ca nu sunt sartre, ma duc sa beau niste bere. amin!

pe drum

http://www.youtube.com/watch?v=jYn2fuZ79to&feature=colike

melancholia

tocmai am vazut filmul. mi-a placut mult. de lars von trier nu vazusem decat manderlay si antichrist, drept pt care am "abordat" cu niscaiva frica de depresie taman acest film, numit melancholia... da, lars von trier te duce in locuri nu foarte batatorite, deci trebuie sa fii neinfricat...:) m-am repezit, dupa ce l-am vazut, sa caut despre el pe google, sa ascult uvertura din tristan si isolda, sa citesc despre film. ce m-a surprins nitel la review-urile, mai mult sau mai putin avizate, mai mult sau mai putin comprehensive sau obiective sau mai stiu eu cum, pe care le-am citit (de la publicatii/cronicari cu staif de la noi sau din america pana la pareri ale unor neofiti ca mine), a fost urmatorul lucru: se tot vorbeste despre relatia dintre cele doua surori si despre disaster/apocalypse movie (intr-o abordare europeana, ok...), despre cuvintele lui dunst cu privire la "the earth is evil and we are alone" etc etc. nimic de zis, sunt fatete care contribuie la stralucirea filmului, insa io am simtit altfel piesa centrala a acestui film. nu ma voi lansa in fraze despre metafizica (desi filmul e cat se poate de metafizic - chiar daca cheia regizorului -pe care il suspectez ca e "fan" heidegger si kierkegaard :P - e una psihologica/psihiatrica, chiar). voi incerca sa trec cateva "concluzii" voit simpliste, sau mai bine zis, simplificate, din zona asta, a "mesajului" filmului cu privire la conditia umana (oricat de pretentios ar suna):

1. planeta aia e o metafora la indemana, fara sa fie prin asta ieftina (von trier ne "serveste" metafora cu delicatete). filmul este despre melancolie (in sensul clinic, de depresie). ne paste melancolia, pe noi oamenii, iar cand ea vine si ne ciocneste, nu e scapare, e un pic precum sfarsitul lumii

2. melancolia face parte din firea omeneasca. fiecare o manageriaza cum poate:

- devine acru, in razboi cu toata lumea si nemaicrezand in nimic precum rampling,

- escapist hedonist precum tatal jucat de john hurt - aveam impresia ca a murit anu asta..(?),

- luptand zi de zi in si pentru lumina hiper-planificata si picture perfect like a securitatii emotionale in relatie cu altii, precum gainsbourg (tot un soi de escapism, a carui valabilitate slaba in fata inexorabilei si iminentei ciocniri cu melancolia e dovedita inclsuiv de sinuciderea sotului ei - sutherland - cel care refuzase sa (isi) marturiseasca posibilitatea ciocnirii, dar care, atunci cand are certitudinea ca dezastrul se va intampla, se sinucide taman cu pastilele cumparate de sotia lui speriata e eventualitatea sfarsitului lumii)

- acceptand, infruntand si imbratisand melancolia pana in panzele albe, pana si nitel dincolo de limitele obisnuitului (nu vreau sa zic normalului - nu isi are locul aici), precum dunst, careia dansul cu suferinta ii da o cunoastere superioara intuitiva a certitudinilor privind dezastrul - personajul ei se afla in relatiile cele mai familiare (pe alocuri chiar erotice) cu planeta melancholia, de altfel fiind sigurul care gaseste o "solutie magica" si iluzorie - singura "posibila" - pentru copilul care se teme de coliziune si, in acelasi timp, pentru la fel de imposibila "reunire" in fata mortii cu sora ei, gainsbourg. dunst joaca personajul cu cel mai coerent comportament in raport cu planeta.

In rest, filmul mi s-a parut destul de bine echilibrat, accentele exagerat onirice de la inceput bine contrabalansate de ce urmeaza, pe scurt, un film rotund, imagistica frumoasa si vibranta, wagner e utilizat judicios pe coloana sonora. daca ar trebui sa fiu carcotasa, i-as reprosa lui lars von trier abundenta unor trimiteri, ironice sau nu: de la ofelia lui shakespeare pana la fellini sau alte motive pe care le-am recunoscut dar a caror paternitate imi scapa. dar, in mod ciudat, nu imi vine sa fiu carcotasa, pt ca le-a integrat si topit atat de natural in film, ca nu deranjeaza. (inca o chestie: nu o sa inteleg niciodata exact de ce trier e considerat misogin.. mie mi se pare doar realist si un bun cunoscator al nevrozelor feminine si masculine in egala masura. in plus, am senzatia ca, dimpotriva, reda femeii locul "mitic" , as in "ancestral", in ce priveste spiritualitatea feminina, superioara in intuitia atotcuprinzatoare a tragismul demiurgic dat de legarea cu materialitatea/organicitatea.) dar..destul cu "ism"-ele.

filmul m-a prins, m-a luat, m-a dus, m-a facut sa simt (si sa gandesc) lucruri. iar aceasta din urma propozitie cred ca e definitia unui film bun, dincolo de stiluri cinematografice, de mesaj sau de subiect. clar, la categoria "de vazut neaparat".