"Faca-se voia ta" este una din cea mai pline de talc rugaciuni. A fi unul din instrumentele prin care god sau uatever forta universala etc. isi curge ordinea eset cel mai misto lucru, pentru ca insemana ca tu esti in acord cu mersul lucrurilor si atunci lucrurile iti sunt la indemana. Si tu iti esti la indemana. Intrebarea e cat trebuie sa te agiti pentru asta? Si cat de pasiv sa fii? Sa faci lucruri in acord cu tine, cum le simti ca e bine, si sa nu faci lucruri de care sa iti fie rusine in fata ta insuti (nu ma refer aici la norme interiorizate, ci la curajul de a iti urma intotdeauna inima). Daca procedezi invers, te tulburi singur si te minti singur si te indepartezi de tine si deci si de "lucrarea divina" - sa-i zicem asa, in termenii consacrati. Dar...
"Sa nu-ti ranesti inima cu frumusete straina" (sau ceva de genu asta). Si ce te faci cu evolutia? Cu cunoasterea? Nu poti evolua solitar, nu poti cunoaste numai din carti. Daca frumusetea straina e straina doar pentru ca tu te-ai instrainat de tine insuti? Si de fapt frumusetea nu e deloc straina?
Ne temem de ierarhii prea mult...
Poate ar trebui pusa problema in termeni de ierarhii pe scala karmica sau asa ceva. Oare asta desparte tarile si le face straine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comentezi?