Suna bine. Si asta la fel, desi videoclipul e sinistru. Frumos, dar sinistru:
Iar pe asta
o pastrez pentru noiembrie. De fapt, pentru o seara de noiembrie de acum 3 ani, cred, in care ma simteam in urmatorul fel: (nu credeam, pe atunci, ca o sa ajung sa-mi fie dor de seninatatea aia imobila, trista si zambitoare):
pitici mici pentru oameni mari si mici
scamosi de lana netoarsa
vopsiti in culori 100% naturale
cumparati doi primiti unul gratis
pentru dupa amiezele
in care va simtiti cu mainile unite in maneci
fara sa vi se vada degetele
pentru serile in care stati acasa cuminti
si ascultati de multe ori aceeasi melodie de pian
uitandu-va in jurul camerei zambind aiurea
conversând în gând cu prietenii
orasul e acum afara
o sa ninga in cateva zile sigur
e tarziu e ora la care nervii se transforma
duminică, 25 iulie 2010
ce-am mai gasit
luni, 19 iulie 2010
sunt din povesti, eu
doar 3,2 pixeli. si totusi, e frumoasa :)
Astazi tristetea a stat sub val:). Nu m-a muscat. Astazi a fost blanda.
Robot psihosomatic.
Spunea ceva de niste brate, mai demult.
Despre crescut perechi de brate.
Aripile cresc mai lent?
Ce stiti voi despre privirile, despre rujurile si sunetele mele...
Tot ce trebuie sa stiti, nimic mai mult.
Tu stii prea multe.
Ca intr-un siciriu ingust, vertical, m-am miscat in fata ta, pana mi-am ascuns, de necaz, aripile.
Est, vest, haotic.
Sud, imposibil.
Nord, unde este mangaierea?
Ma voi imbraca in alb si imi voi lasa parul despletit, fara sa estetizez (ok, poate doar o secunda).
Voi dormi un somn ecumenic.
Eu sunt Lizuca, mata esti Patrocle.
Nu trebuie sa-ti fie frica de bursuc, duduie Lizuca.
miercuri, 14 iulie 2010
luni, 12 iulie 2010
cum am fost departe de a alerga prin cimitir
Nu mai stiu care roman cu glagorie a zis ca suferinta tampeste. :D
Ziua de azi are premiul cel mare. Dupa 16 ore de stat la serviciu, in care am ramas din proprie initiativa peste program, doar-doar creierul meu se va trezi din ceata dureros de amortitoare si incetinitoare si voi reusi sa fac ceva din ce am de facut saptamana asta, am ajuns acasa si m-a apucat groaza. Groaza de stat. Pe scaun, in pat, la TV, la calculator, cu o carte in mana. Uatever. Era de stat. Ce altceva sa fac? De aseara am chef sa alerg, dupa un uichend de leguma suferinda corpul meu ma trage de maneca. Deprimata fiind, m-am uitat pe net la "sfaturi despre cum sa scapam de depresia nervoasa and stuff". Evident ca m-am regasit in toate simpomele si ca multe din chestiile date ca remediu eu deja simtisem nevoia sa la fac/mananc/beau (ceea ce dovedeste ca nu mi-am pierdut bunele instincte). Putine din ele insa chiar le facusem/mancasem/bausem (ceea ce dovedeste ca nu mi-am pierdut sfanta lene). Printre acele lucruri de care simteam nevoia de cand ma tot lupt sa accept "situatia" si nu ajunsesm sa la fac era si miscarea fizica in aer liber. Yuppy! M-am inarmat cu forte noi si vinovatie cat casa ca fumez ca nebuna si ca nu sunt genul care se duce la sala (am fost de 2 ori in viata mea "la sala" si mi se pare absolut sinistru sa transpir intr-o incapere unde inca alti 20 de oameni mai transpira si miroase a plastic, unde am senzatia ca fac parte dintr-o gloata de idioti care alearga nicaieri de bezmetici sau muncesc din greu pe un ogor inexistent si se lupta cu niste bucati de fier destinate suplinirii unor miscari pe care stramosii nostri le faceau, saracii, ca trebuia, nu ca sa lucreze grupa "x" de muschi. In fine, mi se pare foarte trista ideea mersului intr-un loc special amenajat si cu un feeling artificial si de neon ca sa faci una din cele mai firesti, dar mai rar intalnite chestii: miscare fizica. Ca vita la adapat sau Rondul de noapte like feelings imi trezesc "mersul la sala". Drept urmare, sunt o fana a miscarii in aer liber - asta daca e musai de miscare..:D).
In cazul meu, in seara asta, era musai, ca altfel innebuneam incremenita in hatisul propriei depresii. Buun.. In transa disperarii de static, m-am apucat sa ma uit pe net la harti ca sa gasesc un parc aproape de mine in care sa ma duc de nebuna sa ma plimb, alerg, fac tumbe, dau cu capu de copaci, orice. (Stau de juma de an in zona asta si cel mai apropiat parc pe care il stiu, suficient de mare pentru alergat, e destul de departe cat sa nu ma pot duce acolo pe jos).
Vad pe o harta un petic verde destul de aproape de intersectia pe langa care locuiesc. "Ce parc sa fie asta, asa aproape de mine si maricel?" Mai deschid o harta, pe care, de data asta, erau scrise si denumirile chestiilor. Si in felul asta am aflat (sau reamintit) ca, pe multe harti, parcurile sunt figurate la fel ca si cimitirele. Ei... m-am simtit mai blonda si mai absurda ca de obicei :))
Rezultatul? Maxim 5 minute, cred, de cateva miscari aerobice si anaerobice prin casa. Dar tot a fost ceva. Cred ca daca in perioada asta as fi un copil, as fi un copil isteric, care loveste cu picioarele. Am atata energie negativa in picioare..:)) Simt nefericirea in muschii femurali. Si vibratiile lucuruilor pe care le ating, le simt in oase. Moartea din suflet se trateaza cu sport, vitamine si diverse ceaiuri. Ce trist!:))
Maine imi iau vitamine si in uichend ma duc la munte.
Ziua de azi are premiul cel mare. Dupa 16 ore de stat la serviciu, in care am ramas din proprie initiativa peste program, doar-doar creierul meu se va trezi din ceata dureros de amortitoare si incetinitoare si voi reusi sa fac ceva din ce am de facut saptamana asta, am ajuns acasa si m-a apucat groaza. Groaza de stat. Pe scaun, in pat, la TV, la calculator, cu o carte in mana. Uatever. Era de stat. Ce altceva sa fac? De aseara am chef sa alerg, dupa un uichend de leguma suferinda corpul meu ma trage de maneca. Deprimata fiind, m-am uitat pe net la "sfaturi despre cum sa scapam de depresia nervoasa and stuff". Evident ca m-am regasit in toate simpomele si ca multe din chestiile date ca remediu eu deja simtisem nevoia sa la fac/mananc/beau (ceea ce dovedeste ca nu mi-am pierdut bunele instincte). Putine din ele insa chiar le facusem/mancasem/bausem (ceea ce dovedeste ca nu mi-am pierdut sfanta lene). Printre acele lucruri de care simteam nevoia de cand ma tot lupt sa accept "situatia" si nu ajunsesm sa la fac era si miscarea fizica in aer liber. Yuppy! M-am inarmat cu forte noi si vinovatie cat casa ca fumez ca nebuna si ca nu sunt genul care se duce la sala (am fost de 2 ori in viata mea "la sala" si mi se pare absolut sinistru sa transpir intr-o incapere unde inca alti 20 de oameni mai transpira si miroase a plastic, unde am senzatia ca fac parte dintr-o gloata de idioti care alearga nicaieri de bezmetici sau muncesc din greu pe un ogor inexistent si se lupta cu niste bucati de fier destinate suplinirii unor miscari pe care stramosii nostri le faceau, saracii, ca trebuia, nu ca sa lucreze grupa "x" de muschi. In fine, mi se pare foarte trista ideea mersului intr-un loc special amenajat si cu un feeling artificial si de neon ca sa faci una din cele mai firesti, dar mai rar intalnite chestii: miscare fizica. Ca vita la adapat sau Rondul de noapte like feelings imi trezesc "mersul la sala". Drept urmare, sunt o fana a miscarii in aer liber - asta daca e musai de miscare..:D).
In cazul meu, in seara asta, era musai, ca altfel innebuneam incremenita in hatisul propriei depresii. Buun.. In transa disperarii de static, m-am apucat sa ma uit pe net la harti ca sa gasesc un parc aproape de mine in care sa ma duc de nebuna sa ma plimb, alerg, fac tumbe, dau cu capu de copaci, orice. (Stau de juma de an in zona asta si cel mai apropiat parc pe care il stiu, suficient de mare pentru alergat, e destul de departe cat sa nu ma pot duce acolo pe jos).
Vad pe o harta un petic verde destul de aproape de intersectia pe langa care locuiesc. "Ce parc sa fie asta, asa aproape de mine si maricel?" Mai deschid o harta, pe care, de data asta, erau scrise si denumirile chestiilor. Si in felul asta am aflat (sau reamintit) ca, pe multe harti, parcurile sunt figurate la fel ca si cimitirele. Ei... m-am simtit mai blonda si mai absurda ca de obicei :))
Rezultatul? Maxim 5 minute, cred, de cateva miscari aerobice si anaerobice prin casa. Dar tot a fost ceva. Cred ca daca in perioada asta as fi un copil, as fi un copil isteric, care loveste cu picioarele. Am atata energie negativa in picioare..:)) Simt nefericirea in muschii femurali. Si vibratiile lucuruilor pe care le ating, le simt in oase. Moartea din suflet se trateaza cu sport, vitamine si diverse ceaiuri. Ce trist!:))
Maine imi iau vitamine si in uichend ma duc la munte.
miercuri, 7 iulie 2010
Sunt atat de blazata si seaca azi ca n-am chef nici sa ma mai gandesc de ce. Evident ca e refluxul intensitatii sentimentaloide a ultimelor saptamani (pe care btw nu o repudiez absolut deloc, dimpotriva, o imbratisez ca foarte a mea si reprezentativa). Azi nu mi-a vent sa plang decat dimineata. Excelent.
Sunt in acea stare de sictir maxim in care zic: "Tara de cacat, atentate de cacat. Flea, flea, flea, flea, flea..."
Ma gandesc la o chestie: sa fac zilnic o comparatie cu ceva. Scurt.
De exemplu, daca, azi, spiritul meu meu ar lua o forma, ar fi un borcan cu muraturi.
Pentru continuitate indarat, ieri ar fi fost un fluture.
Cum se mureaza fluturii? In baigne marie? Asta deja e tehnica bulgareasca.
Flea, flea, flea etc.
Sensul meu e o treaba foarte eleganta. Mai eleganta decat mine. Acu imi face cu ochiul, discret, de dupa un gard din fier forjat, c-a plecat la cafenea sa stea picior peste picior si sa ne prefacem ca nu ne cunoastem. Excelent.
Ma repet: tara, atentate, flea, flea, etc,
ca
Sunt in acea stare de sictir maxim in care zic: "Tara de cacat, atentate de cacat. Flea, flea, flea, flea, flea..."
Ma gandesc la o chestie: sa fac zilnic o comparatie cu ceva. Scurt.
De exemplu, daca, azi, spiritul meu meu ar lua o forma, ar fi un borcan cu muraturi.
Pentru continuitate indarat, ieri ar fi fost un fluture.
Cum se mureaza fluturii? In baigne marie? Asta deja e tehnica bulgareasca.
Flea, flea, flea etc.
Sensul meu e o treaba foarte eleganta. Mai eleganta decat mine. Acu imi face cu ochiul, discret, de dupa un gard din fier forjat, c-a plecat la cafenea sa stea picior peste picior si sa ne prefacem ca nu ne cunoastem. Excelent.
Ma repet: tara, atentate, flea, flea, etc,
ca
sâmbătă, 3 iulie 2010
vineri, 2 iulie 2010
volver
am cateva filme pe care e incredibil ca nu le-am vazut (nu s-a intamplat, simplu). nu zic, cateodata vad filme, citesc carti pentru ca vreau (as in "pentru ca trebuie, caci stu ca mi-ar plecea"), le caut, le iau, le consum, dar orice act de genul asta isi pierde in acest fel putin din valoare, pentru ca o experienta deplina imi poate da doar INTALNIREA cu un film sau cu o carte, as in "sa mi se INTAMPLE" acea intalnire, nu s-o caut.
in seara asta mi s-a intamplat intalnirea cu unul din filmele pe care nu-mi vine sa cred ca nu le-am vazut pana acum: volver :)...
pot sa simt lucruri minunate, dar mai pot sa si fac lucruri minunate, oare?
cei mai multi care ma cunosc mi-au spus: "fa mai multe" si "fa mai multe pentru tine". si dintotdeauna am simtit asta, ca nu FAC destul.
nu e de ajuns sa fiu, trebuie sa si fac, da... lenea e pacat de moarte, da... de ani stiu si incerc sa fentez asta. dar asta e ceva ce nu poate fi fentat.
am uitat sa traiesc (fraza asta revine dupa atatia ani, am scris-o mai demult, imi aduc minte, cred ca terminasem deja facultatea..? nu mai stiu)
cred ca aproape toata viata mea am fost ocupata sa manageriez relatia cu mine insami si termenii in care relationam cu lumea, iar asta m-a impiedicat sa am o relatie echilibrata cu lumea, adica sa traiesc. sa zbor:)
mi-e dor de viata:) dar n-am energia sa ma intalnesc cu ea:):(
iubirea e peste tot. si in acest cantec. mai ales in acest cantec. si in mine. mai ales in mine. iubirea e forma de protectie impotriva urateniei. si uratenia e peste tot. cateodata si in mine, si atunci ma raneste uratenia din jur. dar niciodata uratenia nu poate fi in acest cantec.
in seara asta mi s-a intamplat intalnirea cu unul din filmele pe care nu-mi vine sa cred ca nu le-am vazut pana acum: volver :)...
pot sa simt lucruri minunate, dar mai pot sa si fac lucruri minunate, oare?
cei mai multi care ma cunosc mi-au spus: "fa mai multe" si "fa mai multe pentru tine". si dintotdeauna am simtit asta, ca nu FAC destul.
nu e de ajuns sa fiu, trebuie sa si fac, da... lenea e pacat de moarte, da... de ani stiu si incerc sa fentez asta. dar asta e ceva ce nu poate fi fentat.
am uitat sa traiesc (fraza asta revine dupa atatia ani, am scris-o mai demult, imi aduc minte, cred ca terminasem deja facultatea..? nu mai stiu)
cred ca aproape toata viata mea am fost ocupata sa manageriez relatia cu mine insami si termenii in care relationam cu lumea, iar asta m-a impiedicat sa am o relatie echilibrata cu lumea, adica sa traiesc. sa zbor:)
mi-e dor de viata:) dar n-am energia sa ma intalnesc cu ea:):(
iubirea e peste tot. si in acest cantec. mai ales in acest cantec. si in mine. mai ales in mine. iubirea e forma de protectie impotriva urateniei. si uratenia e peste tot. cateodata si in mine, si atunci ma raneste uratenia din jur. dar niciodata uratenia nu poate fi in acest cantec.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)