vineri, 8 aprilie 2011

weird...

Doliu gri-roz - chiar daca nebunul pe langa care trec are o culoare nedefinita, ca orice om al strazii.

Sta asa nemiscat cateva zeci de secunde, cu mana intinsa in salutul hitlerist - adresat, in diagonala, mintii sale si trotuarului aglomerat.

Mi-e teama sa il privesc in ochi, ma tem ca i-as putea cuprinde mana, in ciuda repulsiei de a-i atinge pe oamenii murdari.

Asa ca ii fur, zambind in sinea mea, salutul ascendent si stangaci al nebuniei, ma fac ca nu vad si trec mai departe.

Dar am simtit ca salutul mi se adresa si mie. Chiar daca in mintea lui ratacita lumea e probabil doar un mormânt al realitatii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentezi?